VIDEO | Mesaj rasist, tradus în română, afișat într-o benzinărie Chevron din Los Angeles: „Nici un țigan”. Reacțiile internauților

Publicat: 11/09/2023, 19:12
Actualizat: 11/09/2023, 19:34

Internauții de pe platforma de socializare Reddit au postat o filmare făcută la o benzinărie Chevron din Los Angeles unde, chiar pe ușa magazinului, era afișat un mesaj rasist la adresa romilor. Scris în limba engleză – „no gypsy allowed” – mesajul era urmat și de traducerea în limba română – „nici un tigan”.

Comentariile nu au întârziat să apară, iar internauții s-au împărțit imediat în mai multe tabere – unii dintre aceștia au semnalat un caz grav de discriminare care ar trebui sancționat legal, în timp ce alții s-au întrebat cum de au obținut viza de SUA – dacă este vorba despre persoane fără calificare sau fără locuri de muncă din România ajunse în Los Angeles. O parte dintre cei care au comentat au remarcat, de asemenea, că mesajul este tradus doar în limba română, în condițiile în care comunități de romi există în mai multe țări din estul Europei.

Iată câteva dintre comentariile internauților:

  • „Încălcare gravă a legislației, dacă le face cineva plângere, posibil chiar să îi închidă, mai ales că e vorba de un stat liberal precum California. E ca și cum ai scrie ”no n*ggers”.
  • Dar nu toate persoanele de etnie rromă din Los Angeles vorbesc Limba Română… Rromi sunt si din Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria etc etc
  • Cum au făcut rost de viză? Mie nu-mi dau d-aia turistica pentru că aș putea să le fur locurile de muncă.
  • Vrem o tara ca afara!
  • Ne pleaca valorile
  • au ajuns si acolo?
  • Mă cum … pe ăia i-au lăsat să intre-n țară și eu când am cerut viză să vizitez m-au refuzat că vreau să rămân acolo.
  • Multi intră ilegal prin Mexic sau Canada.
  • Treci si tu granita cu caravana de doctori si ingineri si primesti free bus ticket catre New York. Doar sa lucrezi putin la bronz sa nu sari in ochi prea rpd.
  • În Chicago, acum câțiva ani (n-am mai fost de vreo doi prin zonă) la un magazin apothecary, din Lincoln Square, erau mici etichete, în dreptul deodorantelor, pe care scria, exclusiv în românește: „Nu încercați deodorantele!”
  • Suntem vestiti la nivel international; e clar.
  • Am crezut ca americanii se laudau ca au nu stiu cati romi la ei in tara si ca n-au nicio problema cu ei
  • Iar s-au ofensat americanii pentru ceva care n-are nicio legatura cu ei? Sunt campioni la asa ceva smr. Astia se ofenseaza si la cuvantul „nigger” mai des decat persoanele carora le e adresat cuvantul 😂 E facut si un experiment social unde unu imita oameni din diverse culturi/etnii, atat de fata cu cei care fac parte din grupul respectiv cat si langa americani albi.
  • Cred ca poti sa ghicesti cine s-a ofensat mai mult, mai exact cei imitati nu au fost ofensati deloc, chiar au ras” – sunt doar câteva dintre sutele de comentarii la videoclipul postat pe Reddit.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor